Oul și Boul
De Ovi Catanescu
Imi amintesc o întâmplare din copilăria mea, în Brăila. Cred că aveam vreo cinci ani.
Într-o zi, mama m-a luat cu ea în vizită la una dintre mătușile ei. M-a îmbrăcat frumos, ca pentru vizită, pentru că de obicei eram îmbrăcat mai mult pentru joacă pe afară.
Am ajuns la mătușa ei și îmi amintesc că ne-a servit cu o dulceață extraordinară de nuci verzi. Chiar și după atâția ani, încă îmi amintesc de ea.
După o vreme, bineînțeles, m-am plictisit.
Am întrebat dacă pot să ies afară, în curte.
Am început să cercetez tot ce se putea cerceta și am descoperit un șopron vechi unde ținea găinile. Am văzut locurile unde găinile își făceau cuiburile și, cum găinile nu erau acolo în acel moment, am observat că erau o mulțime de ouă.
Nu știu exact ce am gândit atunci, dar am luat un ou și l-am pus foarte atent în buzunar.
Vizita s-a terminat și am plecat cu mama spre casă.
Pe drum, m-am oprit și, probabil foarte mândru de descoperirea mea, i-am arătat mamei oul.
Mama și-a dat imediat seama de unde îl luasem.
S-a supărat foarte tare.
Mi-a explicat că nu aveam voie să iau ceva ce nu era al meu și, printre toate lucrurile pe care o mamă i le-ar spune copilului într-o asemenea situație, mi-a spus un proverb:
„Cine fură azi un ou,
mâine va fura un bou.”
Partea cu oul am înțeles-o perfect.
Luasem oul. Nu era al meu. Deci îl furasem.
Dar partea cu boul m-a pus serios pe gânduri.
Unde aveam eu să găsesc un bou?
Și chiar dacă găseam unul…
cum Dumnezeu urma să-l fur?
😂
Cu timpul, bineînțeles, am înțeles exact ce încerca mama să mă învețe: lucrurile mici pot deveni lucruri mari dacă nu înveți de la început diferența dintre bine și rău.
Dar după atâția ani, lecția mamei a rămas cu mine.
Și, de fiecare dată când îmi amintesc de ea, mă face să zâmbesc.
Pentru că undeva în mine mai există încă băiețelul de cinci ani din Brăila care înțelesese că nu trebuia să fure oul…
dar care nu reușea deloc să înțeleagă de unde urma să facă rost de boul acela.