Comoditatea se plătește. O lecție de fizică pentru întreaga viață
Sunt lucruri pe care le învățăm la școală și pe care le uităm aproape imediat după absolvire. Și sunt alte lucruri care ne rămân în minte pentru tot restul vieții.
Curios este că unele dintre cele mai importante lecții nu au aproape nicio legătură cu materia pe care ar fi trebuit s-o învățăm.
În clasa a X-a, la liceu, în București, am avut un profesor de fizică pe nume Coltofeanu.
Era un om masiv, cu o figură destul de severă, chiar puțin înfricoșătoare. Nu părea genul de profesor pe care ai fi vrut să-l superi.
Dar era un profesor foarte bun și, mai presus de toate, extrem de corect.
Când venea vorba despre ascultări, lucrări de control și note, îi trata pe toți elevii la fel. Pentru cei care învățau serios, asta era o veste minunată. Pentru unul ca mine, care nu avea o pasiune deosebită pentru fizică, chimie sau matematică, situația era ceva mai complicată.
Cu toate acestea, nu lipseam de la nicio oră de fizică.
Nu neapărat pentru că eram îndrăgostit de materie, ci pentru că domnului Coltofeanu nu-i plăceau elevii care absentau de la orele lui. În plus, mă gândeam că, dacă tot sunt acolo și mă străduiesc să înțeleg câte ceva, poate că efortul meu va conta atunci când va veni vremea notelor.
Astăzi, după mai bine de cincizeci de ani, trebuie să recunosc că nu-mi mai amintesc aproape nimic din fizica pe care ne-a predat-o.
Ei bine, aproape nimic.
Îmi amintesc două lucruri.
Primul are legătură cu curentul electric indus.
În timp ce ne explica electricitatea și câmpurile electromagnetice, domnul Coltofeanu voia să se asigure că înțelegem principiul curentului indus.
Așa că ne-a învățat o mică poezie:
„Eu, curentul cel indus,
Totdeauna m-am opus
Cauzei ce m-a produs.”
Ne-a spus că, dacă ținem minte aceste trei versuri, pentru el este suficient ca să demonstrăm că am înțeles principiul.
Și uite că, după atâția ani, încă le țin minte!
Dacă m-ar pune cineva astăzi să rezolv o problemă de fizică, probabil că l-aș dezamăgi. Dar dacă mă întreabă despre curentul indus, pot să recit și acum poezia domnului Coltofeanu.
A doua lecție însă nu avea nicio legătură cu electricitatea.
Era o lecție despre viață.
„Comoditatea se plătește!”
Domnul Coltofeanu obișnuia să repete aceste cuvinte atunci când vorbea despre temele pentru acasă, despre învățat și despre obiceiul nostru de a amâna lucrurile pe care nu aveam prea mare chef să le facem.
Ca să ne convingă, ne-a povestit o întâmplare din propria lui viață.
Pe vremea când era mai tânăr, după terminarea facultății și a serviciului militar, avea nevoie de niște documente de la Arhivele Militare.
La vremea respectivă, arhivele se aflau în București.
Știa unde trebuie să meargă, știa ce documente îi trebuiau și știa că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să se ducă personal să le obțină.
Dar nu era nicio urgență.
Așa că a amânat.
Au trecut câteva zile, apoi câteva săptămâni și, până la urmă, vreo două luni.
Întotdeauna apărea altceva de făcut, iar drumul până la arhive putea să mai aștepte.
În cele din urmă, a venit și ziua în care avea neapărat nevoie de documentele respective pentru serviciu.
Gata cu amânările!
S-a hotărât ca a doua zi să meargă la arhive, să-și ia actele și să termine povestea.
Simplu, nu?
Numai că, atunci când a ajuns la adresa pe care o știa, a avut parte de o surpriză cât se poate de neplăcută.
Arhivele Militare se mutaseră la Iași!
La câteva sute de kilometri distanță, în nordul țării.
Vă imaginați surpriza lui!
Ceea ce ar fi putut fi o simplă deplasare prin București se transformase dintr-odată într-o adevărată expediție.
Acum trebuia să-și ia două sau trei zile libere de la serviciu, să se urce în tren, să meargă până la Iași, să obțină documentele și apoi să se întoarcă acasă.
Și toate acestea pentru că preferase să amâne un lucru pe care îl putea rezolva cu câteva luni înainte.
Ne povestea cât de dezamăgit și supărat fusese pe el însuși când și-a dat seama în ce situație ajunsese.
Și apoi a venit concluzia:
„Vedeți, băieți? Comoditatea se plătește!”
Aceasta era lecția lui.
Și, nu știu cum, dar mie mi-a rămas întipărită în minte.
Din păcate, domnul Coltofeanu ne-a fost profesor de fizică numai în clasa a X-a.
În anul următor am avut un alt profesor, care nu semăna deloc cu el.
Și, culmea ironiei, în clasa a XI-a am rămas corigent la fizică!
Din fericire, am luat examenul de corigență și nu am repetat niciodată vreun an de școală. De fapt, fizica a fost singura materie la care am avut vreodată o asemenea cădere spectaculoasă.
Privind în urmă, mi se pare chiar amuzant.
Cu severul și intimidantul domn Coltofeanu am reușit să trec cu bine prin fizică. Cu profesorul care i-a urmat, era cât pe ce să nu reușesc!
Poate că un profesor bun contează mult mai mult decât ne dăm seama atunci când suntem elevi.
Nu pot spune că, după întâmplarea asta, am devenit un elev model. Fizica, chimia și matematica nu s-au transformat peste noapte în materiile mele preferate.
Dar ceva s-a schimbat în felul în care am început să privesc responsabilitățile de zi cu zi.
Ori de câte ori eram tentat să amân ceva doar pentru că nu aveam chef sau pentru că mi se părea mai comod să las pe mâine, îmi aminteam de domnul Coltofeanu și de călătoria lui neașteptată la Iași.
Și, de cele mai multe ori, făceam un efort să rezolv lucrul respectiv pe loc sau măcar cât mai curând posibil.
Bineînțeles, nu mi-a ieșit întotdeauna. Nimeni nu este perfect.
Dar, de-a lungul vieții, acea propoziție simplă mi-a revenit în minte de nenumărate ori.
„Comoditatea se plătește!”
Nu este curios?
Un profesor își petrece ani întregi explicând elevilor electricitatea, magnetismul, formulele și legile fizicii.
Iar după mai bine de cincizeci de ani, unul dintre elevii lui își amintește o poezie de trei versuri despre curentul indus și o poveste despre un drum cu trenul până la Iași.
Poate că aceasta este una dintre cele mai mari realizări la care poate spera un profesor.
Nu neapărat ca elevii să-și amintească toate formulele pe care le-a predat, ci ca ceva din ceea ce le-a spus să le influențeze felul în care își trăiesc viața.
Vă mulțumesc, domnule profesor Coltofeanu!
Lecțiile dumneavoastră de fizică poate că s-au șters din memoria mea.
Dar lecția dumneavoastră despre viață nu am uitat-o niciodată