Dacă telefonul nu sună, nu răspunde

O poveste de la Ovi

Când eram la liceu, fratele meu mai mare, Adi, obișnuia să mă trezească dimineața înainte să plece la școală.

Într-o dimineață m-a trezit și mi-a spus foarte serios:

— Ovi, trezește-te. Am ceva foarte important să-ți spun.

M-am ridicat imediat în pat, puțin îngrijorat, așteptând să aud ce lucru atât de important avea să-mi spună.

Adi s-a uitat la mine și a zis:

— Dacă telefonul nu sună, nu răspunde.

Și apoi a fugit la școală.

Ani mai târziu, când aveam propria mea afacere, într-o zi am chemat-o pe secretara mea.

I-am spus:

— Am ceva foarte important să-ți spun.

S-a uitat la mine, așteptând instrucțiunile.

I-am spus:

— Dacă telefonul nu sună, nu răspunde.

Nu-mi mai amintesc exact reacția ei, dar îmi amintesc că eu m-am amuzat teribil.

Unele lucruri pe care le auzim în copilărie nu dispar niciodată.

O propoziție absurdă spusă de fratele meu într-o dimineață oarecare a rămas cu mine toată viața.

Poate că tocmai acestea sunt poveștile pe care merită să le păstrăm — lucrurile mici, glumele de familie și momentele aparent neînsemnate care, cumva, devin parte din noi.