Dacă telefonul nu sună, sa nu răspunzi
O poveste de la Ovi
Când eram la liceu, fratele meu mai mare, Adi, avea clase dimineață iar eu aveam clase după amiaza.
Într-o dimineață m-a trezit și mi-a spus foarte serios:
— Ovi, trezește-te. Am ceva foarte important să-ți spun.
M-am ridicat imediat în pat, puțin îngrijorat, așteptând să aud ce lucru atât de important avea să-mi spună.
Adi s-a uitat la mine și a zis:
— Dacă telefonul nu sună, sa nu răspunzi.
Eu eram încă somnoros și nedumerit încercând sa înțeleg ce-a vrut sa spună iar el a fugit râzând la școală.
Ani mai târziu, când lucram la propria mea companie, într-o zi la sfârșitul programului în drum spre ieșirea din clădire am trecut pe linga secretara, care încă lucra la ora aceea și m-am oprit în fata biroului ei și i-am spus:
— Dacă telefonul nu sună, sa nu răspunzi.
Inca si azi îmi amintesc privirea ei nedumerită și cum încerca sa îteleaga ce i-am spus iar eu am plecat zâmbind.
Unele lucruri pe care le auzim în copilărie nu dispar niciodată.
O propoziție absurdă spusă de fratele meu într-o dimineață oarecare a rămas cu mine toată viața.
Poate că tocmai acestea sunt poveștile pe care merită să le păstrăm — lucrurile mici, glumele de familie și momentele aparent neînsemnate care, cumva, devin parte din noi.
Ți-a plăcut povestea?
Ajută-ne să păstrăm amintirile vii.