Două monede, două mii de ani și un vis american
Unele cadouri sunt valoroase prin prețul lor. Altele sunt neprețuite datorită poveștii pe care o poartă.
Aceasta este povestea unuia dintre cele mai de neuitat cadouri pe care le-am primit vreodată.
Totul a început pe un teren de baschet
Amândoi băieții noștri, Alexander și Gabriel, s-au îndrăgostit de baschet aproape din clipa în care au pus prima dată mâna pe o minge de baschet.
Au jucat baschet de-a lungul tuturor anilor de școală, din clasele primare și până la terminarea liceului.
Maria și cu mine mergeam la meciurile lor, îi încurajam și, cu timpul, am ajuns să cunoaștem mulți alți părinți care împărtășeau aceeași pasiune pentru sportul practicat de copiii lor.
De-a lungul anilor, am petrecut nenumărate ore în săli de sport, urmărind meciuri și antrenamente și discutând cu ceilalți părinți despre tot felul de lucruri.
Unul dintre acești părinți era tatăl lui Jeff Geringer.
Îmi amintesc că, într-o după-amiază, la unul dintre meciurile lui Gabriel sau poate la un antrenament, am început să discutăm despre profesiile noastre.
Mi-a spus că ocupa o funcție de conducere la Harris Bank, iar eu i-am povestit că aveam propria mea companie de credite ipotecare.
La un moment dat, i-am mărturisit că simțeam nevoia unei noi schimbări în viață.
Mă gândeam să deschid un restaurant.
Fiind bancher, a fost, pe bună dreptate, sceptic.
— De ce ai vrea să deschizi un restaurant? Nu știi câte restaurante dau faliment?
Desigur, el știa probabil mult mai multe despre falimente decât știam eu.
Dar eu nu căutam o investiție sigură. Căutam o schimbare.
Au trecut câteva luni. Meciurile și antrenamentele au continuat.
În timpul unei alte conversații, i-am spus că deja cumpărasem un spațiu într-un complex comercial și începusem să-l transform într-un restaurant.
Până atunci știam exact ce îmi doream: conceptul, meniul și chiar numele.
Ovi's Pub and Restaurant.
Povestea din spatele numelui meu
La un moment dat, prietenul meu a devenit curios în legătură cu prenumele meu, destul de neobișnuit pentru americani.
— Ovidiu? De unde vine numele acesta?
Și așa am început să-i povestesc despre Ovid, celebrul poet roman care a trăit în timpul împăratului Augustus.
Potrivit poveștii pe care o știam încă din copilărie, Ovid scrisese ceva despre soția împăratului, lucru care l-ar fi ofensat pe Augustus. În anul 8 d.Hr., împăratul l-a exilat pe poet la Tomis, pe malul Mării Negre, în orașul care astăzi se numește Constanța.
La vremea aceea, Tomisul se afla la marginea îndepărtată a Imperiului Roman.
Ovid și-a petrecut acolo restul vieții, ducând dorul Romei, fără să se mai întoarcă vreodată.
I-am explicat prietenului meu bancher că libertatea cuvântului nu era un drept garantat în Roma antică.
Apoi i-am povestit ceva mult mai personal.
Tatăl meu, Ion Catanescu, avusese curajul să-i scrie o scrisoare direct lui Nicolae Ceaușescu, descriind greutățile prin care treceau românii și cerând respectarea unor drepturi fundamentale ale oamenilor.
Pentru acest act de curaj, a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de internare într-un spital de psihiatrie.
La aproape două mii de ani după Ovid, libertatea de a-ți spune părerea în România comunistă putea avea încă un preț teribil.
Și iată-mă pe mine, un emigrant din România comunistă, trăind în Statele Unite, având propria companie și visând să deschid un restaurant.
I-am spus că tocmai acesta era motivul pentru care voiam să o fac.
Pentru că puteam.
Pentru că trăiam într-o țară în care aveam libertatea să visez, să-mi asum riscuri, să reușesc sau chiar, de multe ori, să dau greș.
Restaurantul nu era pentru mine doar o nouă afacere.
Era încă o expresie a libertății pentru care părăsisem România și emigrasem în America.
Un cadou total neașteptat
În cele din urmă, restaurantul a fost gata. Am sărbătorit inaugurarea restaurantului Ovi's Pub din Bartlett, Illinois.
A fost o seară minunată. Restaurantul era plin de prieteni, invitați și oficialități locale, printre care și primarul orașului Bartlett.
Și, bineînțeles, îl invitasem și pe tatăl lui Jeff Geringer.
Îmi amintesc că mergeam de la o masă la alta, salutam invitații și îi întrebam ce părere aveau despre restaurant și despre mâncare.
În cele din urmă, am ajuns și la masa lui.
Am discutat puțin. Mi-a complimentat restaurantul, mi-a mulțumit pentru invitație și apoi, cu totul neașteptat, a băgat mâna în buzunarul blugilor, căutând ceva.
— Am ceva pentru tine, mi-a spus.
A scos din buzunar un pachețel și mi l-a întins.
Înăuntru erau două monede antice.
M-am uitat la ele, fără să înțeleg prea bine despre ce era vorba.
Atunci mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată:
— Monedele acestea sunt din vremea lui Ovid și a împăratului Augustus. Cine știe? Poate că Ovid însuși le-a ținut cândva în mână.
Pentru câteva clipe, am rămas fără cuvinte.
În fața mea se afla un om pe care îl cunoscusem pentru că băieții noștri jucau baschet împreună. Un bancher care îmi pusese la îndoială hotărârea de a deschide un restaurant. Un om care îmi ascultase poveștile despre Roma antică, România comunistă, tatăl meu și visurile mele despre libertate.
Și ținuse minte.
Nu numai că ținuse minte, dar își dăduse osteneala să găsească ceva deosebit care lega toate acele povești.
Două monede antice, vechi de aproape două mii de ani. Monede din lumea împăratului care îl exilase pe poetul al cărui nume îl purtam.
Iar acum se aflau în mâinile mele, într-un restaurant pe care îl deschisesem la mii de kilometri de țara în care mă născusem.
O poveste în meniul restaurantului
Dar povestea nu s-a încheiat cu cele două monede.
Acel gest extraordinar m-a inspirat să dedic o pagină întreagă din meniul restaurantului istoriei numelui meu.
Maria și cu mine ne-am așezat împreună și am scris povestea.
Am intitulat ultima pagină a meniului simplu: „History” — „Istorie”.
Am povestit despre poetul roman Ovid, exilarea lui de către împăratul Augustus, persecuția tatălui meu în România comunistă și drumul nostru către America.
Ne doream ca oamenii care veneau la restaurant să înțeleagă de ce îl numisem Ovi's Pub și ce reprezenta acest nume pentru noi.
„Pagina originală din meniul restaurantului Ovi’s Pub, scrisă de Maria și de mine în limba engleză, pentru a le explica oaspeților povestea numelui meu și semnificația lui.”
Pagina se încheia cu un omagiu adus tatălui meu și libertății care ne permisese să ne urmăm visul american.
Păstrez și astăzi acea pagină originală din meniu, la fel cum păstrez și cele două monede antice.
Pagina din meniu spune povestea locului din care am plecat. Cele două monede îmi amintesc de un om care m-a ascultat, a ținut minte și mi-a oferit un cadou pe care îl voi prețui toată viața.
Nu știu dacă Ovid a atins vreodată acele monede.
Dar știu că, după aproape două mii de ani, ele m-au atins pe mine.