Poveștile Nanei: George, hipnotizatorul și misteriosul țap negru
Întâmplări extraordinare transmise din generație în generație în familia noastră
De Ovidiu Cătănescu, cu amintiri și completări de Adrian Cătănescu
Când eu și fratele meu Adi eram copii în Brăila, Nana era una dintre cele mai importante persoane din viața noastră. Era o femeie voinică, trecută puțin de șaizeci de ani, care locuia cu noi, dormea în același pat cu noi și ne apăra de toată lumea, inclusiv de propria noastră mamă.
Nana era mătușa bunicii noastre, Ica. În tinerețe, fusese căsătorită cu un marinar care, plecat într-una dintre călătoriile sale, nu s-a mai întors niciodată. Nana nu a aflat ce se întâmplase cu el și nu s-a mai recăsătorit.
Îi plăcea foarte mult să ne citească, dar nu avea ochelari. În schimb, folosea obiectivul unui vechi aparat de proiectat diapozitive, căruia îi spunea cu drag „ochean”. Îl folosea ca pe o lupă, pentru a mări literele și a putea citi mai ușor.
Ori de câte ori voia să ne citească o poveste, ne întreba:
— Ați văzut ocheanul? Știți unde este ocheanul meu?
Seara, înainte de culcare, ne spunea povești despre familia noastră și ne punea să facem adunări și să repetăm tabla înmulțirii, până când adormeam.
Printre cele mai extraordinare povești ale ei se numărau cele despre fratele său mai mare, George.
George Graminopol
Din poveștile familiei, George era un om deosebit de inteligent și cultivat, care studiase în Franța. Când s-a întors în România, a venit însoțit de o franțuzoaică și era cunoscut pentru felul său elegant de a se îmbrăca, în special pentru jobenul pe care îl purta.
Tatăl său, Graminopol, fusese proprietarul unui vechi han, cunoscut sub numele de Hanul lui Conachi, pe care, potrivit poveștilor din familie, l-ar fi pierdut la cărți.
O altă întâmplare neobișnuită era legată chiar de botezul lui George. Potrivit poveștii transmise în familie, Graminopol ar fi insistat ca fiul său să fie botezat în lapte de iapă.
Dar poate cel mai remarcabil lucru despre George era faptul că stăpânea hipnoza și că în jurul lui circulau numeroase povești despre întâmplări pe care familia noastră le considera paranormale.
Fetița de la gaura cheii
Când Nana și sora ei, Babaca, erau foarte mici, George era deja considerabil mai mare decât ele.
Într-o zi, George lucra singur în camera lui, când cele două fetițe s-au hotărât să-l spioneze prin gaura cheii.
George le-a observat și le-a avertizat să-l lase în pace, amenințându-le că, dacă nu pleacă, le va pedepsi.
Nana s-a speriat și s-a îndepărtat imediat de ușă. Dar Babaca nu s-a lăsat intimidată atât de ușor. A rămas cu ochiul lipit de gaura cheii, hotărâtă să vadă ce făcea fratele ei mai mare.
George nici măcar nu s-a deranjat să iasă din cameră.
Potrivit Nanei, a hipnotizat-o pe Babaca chiar prin ușă, făcând-o să-și împreuneze palmele, ca pentru rugăciune.
Deodată, fetița a descoperit că nu-și mai putea desprinde mâinile!
Oricât încerca, palmele rămâneau lipite una de cealaltă.
Îngrozită, Babaca a fugit la mama ei, cerându-i ajutorul.
Abia după intervenția mamei, George a eliberat-o din ceea ce Nana numea vraja hipnotică.
Pentru Nana, care fusese martoră la întâmplare, aceasta avea să rămână o amintire pentru tot restul vieții.
Mulți ani mai târziu, încă ne povestea mie și lui Adi despre acea după-amiază extraordinară.
Misteriosul țap negru
O altă poveste extraordinară despre George i-a fost transmisă Nanei de mama ei, Catrina, care aflase întâmplarea chiar de la el.
Într-o seară, George mersese într-un local asemănător unui cabaret, unde femeile dansau pe scenă, iar clienții stăteau de vorbă și consumau băuturi.
În seara aceea, George nu băuse alcool.
Când s-a hotărât să plece, a angajat o trăsură care să-l ducă acasă.
La un moment dat, în timpul călătoriei, calul s-a oprit brusc și a refuzat să mai înainteze.
Birjarul a încercat prin toate mijloacele să-l convingă să pornească, dar nimic nu a funcționat.
Și atunci, de nicăieri, a apărut un țap negru.
Țapul a sărit direct în trăsură și s-a așezat pe bancheta din fața lui George.
Animalul îl privea insistent, drept în ochi.
George avea să-i povestească mai târziu mamei sale despre pupilele dreptunghiulare ale țapului și despre privirea lui neobișnuită, de care nu putea scăpa.
Imediat ce țapul s-a urcat în trăsură, calul a pornit din nou, ca și cum nimic neobișnuit nu s-ar fi întâmplat.
Au continuat drumul până când au ajuns la o barieră, unde calul s-a oprit din nou.
Țapul negru a sărit din trăsură și a dispărut în întuneric.
Dar a lăsat ceva în urma lui.
Mirosul său puternic și neplăcut a rămas multă vreme în trăsură, chiar și după dispariția misteriosului animal.
Potrivit Nanei, țapul negru nu era un animal obișnuit.
Era convinsă că fusese însuși Diavolul.
Dacă întâmplarea s-a petrecut exact așa cum a povestit-o George, nu avem de unde să știm. Dar amănuntele despre privirea pătrunzătoare a țapului, pupilele lui dreptunghiulare și mirosul rămas în trăsură au făcut ca povestea să fie deosebit de memorabilă.
Demonstrația de la frizerie
Reputația lui George de hipnotizator se pare că depășise cercul propriei familii. Adi își amintește o altă poveste spusă de Nana, despre o întâmplare petrecută într-o frizerie.
Într-o zi, George mersese la frizer ca să se tundă sau să-și aranjeze barba. În timp ce se afla acolo, un alt client a început să facă remarci obraznice despre înfățișarea lui și despre felul în care era îmbrăcat.
George s-a hotărât să-i dea o lecție.
Potrivit poveștii transmise în familie, l-a hipnotizat pe individ și l-a convins să mănânce vată dintr-un borcan al frizerului.
Omul a început să înfulece vata, convins că savura o porție de cartofi delicioși.
Ba chiar susținea că acei cartofi erau deosebit de gustoși!
După această demonstrație extraordinară, oamenii ar fi început să se teamă de George și de puterile lui neobișnuite.
Un om învăluit în mister
Potrivit poveștilor pe care Catrina le-a transmis copiilor ei, George era un om în jurul căruia se petreceau numeroase întâmplări stranii, aparent inexplicabile.
Studiile în Franța, îmbrăcămintea elegantă, cunoștințele despre hipnoză și poveștile extraordinare care circulau despre el îl transformaseră într-un personaj fascinant al istoriei familiei noastre.
Se pare că au mai existat și alte întâmplări legate de George, pe care eu și Adi încă încercăm să le reconstituim.
Dar ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil este felul în care aceste povești au supraviețuit.
George i-a povestit mamei sale despre misteriosul țap negru. Mama lui i-a transmis povestea Nanei. Nana ne-a spus-o mie și lui Adi, când eram doi copii în Brăila.
Iar acum, după mai bine de șaizeci de ani, eu și Adi ne comparăm amintirile și încercăm să punem din nou cap la cap poveștile de odinioară.
Încă mi-o pot imagina pe Nana căutându-și ocheanul ca să ne citească.
Și încă îmi amintesc cum adormeam lângă ea, ascultând povești despre oamenii extraordinari din familia noastră.
Poate că unele amănunte s-au schimbat pe măsură ce poveștile au trecut de la o generație la alta. Dar amintirea Nanei, povestindu-ni-le, a rămas vie.
Iar prin aceste amintiri, vocea ei continuă să trăiască.
Ți-a plăcut povestea?
Ajută-ne să păstrăm amintirile vii.