Primul nostru imperiu imobiliar din America
De Ovidiu Cătănescu
De la gândaci de bucătărie la proprietari
Când eu și Maria am ajuns în America, nu aveam prea mulți bani, dar aveam ambiție din belșug.
Primul nostru apartament de pe Marine Drive, în Chicago, era o locuință subvenționată, cu un dormitor, care venea la pachet cu o rezervă nelimitată de gândaci de bucătărie. Eram recunoscători că aveam un acoperiș deasupra capului, dar eram hotărâți să găsim ceva mai bun.
Amândoi lucram la Allied Fabricating. Eu câștigam 5,50 dolari pe oră, iar Maria 5,25 dolari. Economiseam cât puteam, sperând că într-o bună zi vom reuși să cumpărăm o locuință a noastră. Agentul nostru imobiliar era John Diaz, el însuși imigrant din India. Ne înțelegea situația și ne-a arătat cu răbdare proprietăți care se încadrau în bugetul nostru limitat.
În cele din urmă, a găsit ceva ce părea aproape prea frumos ca să fie adevărat. O clădire cu trei apartamente și o casă separată în curte, la prețul de 96.000 de dolari. Era singura proprietate dintre toate cele pe care le văzuserăm care îndeplinea aproape toate cerințele de pe lista noastră.
Apartamentul în care urma să locuim era suficient de spațios pentru noi doi, iar celelalte apartamente aveau să producă venituri din chirii, care ne-ar fi ajutat să plătim creditul ipotecar. Cu un avans de numai 3,5%, am devenit în același timp proprietari de locuință și proprietari care închiriau apartamente. Clădirea producea aproximativ 900 de dolari pe lună din chirii. Eram încântați.
Micul nostru imperiu imobiliar american își începuse oficial existența!
Oamenii care veneau la pachet cu clădirea
Când cumperi o proprietate cu apartamente de închiriat, nu primești doar cărămizi, pereți și un credit ipotecar. Primești și o întreagă colecție de chiriași.
În apartamentul de deasupra noastră locuia familia Santiago. Erau oameni serioși, liniștiți, care își vedeau de treburile lor. Nu am avut probleme cu ei și erau exact genul de vecini pe care orice proprietar și i-ar dori.
Casa separată din curte era ocupată de trei femei poloneze care lucrau. Locuiau deja acolo când am cumpărat proprietatea. Nici măcar nu-mi mai amintesc numele lor, dar făceau parte din mica noastră comunitate.
Și apoi era Frank.
Frank — Moșul nostru de neuitat
Frank era un veteran american în vârstă, care locuia la subsol. Eu și Maria îi spuneam cu afecțiune Moșul.
Era un om extrem de tăcut, care abia se mișca și vorbea foarte puțin. Cu toate acestea, încă mergea zilnic cu mașina la cumparaturi și închiriase de la noi garajul pentru a-și parca automobilul. Din când în când, Frank se dezorienta în timp ce conducea și se rătăcea. Uneori nu se mai întorcea acasă timp de o zi sau două. Cu o ocazie deosebit de memorabilă, a reușit cumva să ajungă tocmai în Wisconsin!
Până la urmă, poliția l-a adus înapoi acasă. Imaginați-vă să pleci cu mașina la cumparaturi, în Chicago, și să te trezești într-un alt stat! Frank ne mai ruga uneori să-i cumpărăm alimente. Mie și Mariei ne făcea plăcere să împărțim cu el din mâncărurile noastre românești. Ori de câte ori pregăteam ceva special, îi duceam și lui. Părea să se bucure de tot ce îi ofeream. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată gătind în apartamentul lui de la subsol și bănuiesc că își lua majoritatea meselor în oraș.
Deși nu era un om al vorbelor, Frank a devenit unul dintre cele mai memorabile personaje din primii noștri ani în America. Din păcate, la un moment dat s-a îmbolnăvit și a trebuit să meargă la spital, unde s-a stins din viață. Moartea lui ne-a întristat. Cu toate particularitățile lui, devenise parte din viața noastră de zi cu zi. Aveam să ni-l amintim întotdeauna pe veteranul nostru american, Moșul.
Când cartierul nostru a început să se schimbe
După moartea lui Frank, în apartamentul de la subsol s-a mutat o familie tânără de origine latino-americană. Din păcate, soțul era implicat în traficul de droguri, iar activitățile lui au devenit un motiv suplimentar de îngrijorare pentru noi. Dar problemele nu se limitau doar la clădirea noastră.
Cu timpul, întregul cartier a început să se schimbe, iar eu și Maria am devenit din ce în ce mai îngrijorați de criminalitate și de siguranța noastră. Într-o zi, un bărbat a fost împușcat în parcul aflat chiar lângă proprietatea noastră. Incidentul acela a adus violența înspăimântător de aproape de casa noastră.
După acele împușcături, unul dintre vecini m-a sfătuit să-mi cumpăr un pistol pentru protecție. I-am urmat sfatul, mi-am cumpărat un pistol și am învățat amândoi să-l folosesim.
Când veniserăm pentru prima dată în America, visasem să avem o casă a noastră și să ne construim un viitor mai bun. Cu siguranță nu ne imaginaserăm că, într-o bună zi, vom simți nevoia să ținem un pistol pentru a ne proteja. Cartierul nostru nu mai părea locul în care doream să ne construim viitorul. Venise timpul să mergem mai departe.
Două oferte și doi vișini
Când ne-am hotărât să vindem clădirea, am listat-o la vânzare pentru 126.000 de dolari. Spre surprinderea noastră, foarte curând, am primit două oferte la prețul cerut! După ani de muncă, administrarea chiriașilor și toate provocările pe care le presupunea deținerea unei proprietăți de închiriat, prima noastră investiție imobiliară se dovedise un succes financiar.
Dar mai exista un ultim amănunt. Aveam în curte doi vișini. Pomii aceia erau deosebit de prețioși pentru noi. Ne aminteau de casă și de viața pe care o lăsaserăm în urmă, în România.
Din cele doua oferte un group de cumpărători nu au fost de acord sa ne lase sa luam vișinii cu noi dar cealaltă familie nu le pasa dacă luam vpomii cu noi. Așa ca am hotărât sa vindem casa la cei din urma. Bineînțeles am plantat pomii în noua proprietate în Schaumburg.
Cumpăraserăm clădirea pentru 96.000 de dolari, locuiserăm acolo 2 ani, în timp ce încasam chirii și, în cele din urmă, o vânduserăm după ce primiserăm două oferte la prețul cerut. Dar partea cea mai valoroasă a experienței nu erau banii. Era tot ceea ce învățaserăm.
Următorul capitol
Prima noastră proprietate americană ne oferise mult mai mult decât un loc în care să locuim. Ne învățase despre investiții imobiliare, responsabilitate financiară, administrarea chiriașilor și provocările neașteptate ale vieții de proprietar. Cunoscuserăm oameni interesanți, experimentaserăm atât bunătatea, cât și dificultățile naturii umane și învățaserăm să ne descurcăm într-o țară care era încă relativ nouă pentru noi.
Descoperiserăm, de asemenea, că un cartier se poate schimba dramatic în scurt timp și că, uneori, cea mai înțeleaptă decizie este să mergi mai departe. În august 1987, eu și Maria am cumpărat următoarea noastră locuință în Schaumburg, Illinois, pentru 107.000 de dolari. Era o casă individuală pe Bradford Lane.
Eram încântați că urma să avem propria noastră casă într-o suburbie, departe de problemele pe care le întâmpinaserăm în Chicago. Habar n-aveam însă că noua noastră locuință ne pregătise câteva surprize. Și, spre deosebire de gândacii din primul nostru apartament, surprizele acestea nu aveau să fie chiar atât de ușor de explicat. Dar asta este o altă poveste.
2:22 — Fantoma de pe Bradford Lane.
O amintire din primii noștri ani în America, de Ovidiu Cătănescu, pentru Owl Spit – Biblioteca Română.
Dedicată Mariei, partenera mea în toate aventurile, de la primul nostru apartament plin de gândaci până la micul nostru imperiu imobiliar din Chicago. ❤️🦉
Ți-a plăcut povestea?
Ajută-ne să păstrăm amintirile vii.